Cultură

Festivalul Național de Poezie „Viața în Versuri”: șansă de publicare gratuită și premii totale de 159.500 RON

Redacția

Redacția

⏱ 4 min citire
Festivalul Național de Poezie „Viața în Versuri”: publicare gratuită pentru poeți și premii de 159.500 de lei

Festivalul Național de Poezie „Viața în Versuri” revine cu o inițiativă privată ce oferă tuturor creatorilor de versuri posibilitatea publicării gratuite, marcând astfel un moment aparte pe scena culturală din România. Acest eveniment, menționat doar pentru cititorii Point News, se remarcă prin deschiderea oportunității către poeți din întreaga țară și diaspora, fără restricții de vârstă sau experiență.

Actorul și producătorul de film canadian de origine română, Florin Marksteiner, a transformat promisiunea făcută poetului Marian Bamboi într-un festival ce își propune să schimbe percepția asupra rolului poetului contemporan în societate. Premiile acordate includ contracte de publicare gratuită și sume de bani cumulate la 159.500 RON, iar festivalul își propune să ofere poeților sprijinul de care au nevoie pentru a fi recunoscuți și publicați fără a suporta costurile procesului editorial.

Festivalul Național de Poezie „Viața în Versuri” a ajuns la a treia ediție și devine deja o tradiție pentru iubitorii de literatură. Inițiativa aparține actorului și producătorului de film canadian de origine română, Florin Marksteiner, care afirmă: „Îmi onorez o promisiune față de Marian Bamboi, un poet pe care l-am susținut timp de mai bine de 15 ani de peste tot pe unde am fost în lume. I-am cumpărat cărțile care se chinuia să le vândă singur și când mă întâlneam cu el era bucuros că ne vedem însă jenat că trebuia să îmi vândă cartea...”

În memoria poetului Marian Bamboi, Florin Marksteiner a realizat în Canada un videoclip pentru poezia „Eminescu răsucindu-se în mormânt” și i-a promis crearea unui festival dedicat poeziei – promisiune care a devenit realitate, chiar dacă poetul nu a mai apucat să vadă acest proiect, plecând dintre noi în octombrie 2024.

Dorința poetului Marian Bamboi de a schimba situația poeților contemporani, adesea nevoiți să se autofinanțeze pentru a fi publicați, a stat la baza creării acestui eveniment. Florin Marksteiner subliniază: „Dar visul său a fost să facă o schimbare: să ajute poeții români astfel încât să nu mai suporte eforturile financiare și pierderile publicării poeziilor. Poetul Marian Bamboi s-a dus, dar eu sunt aici, acum, și îmi țin promisiunea. Și prin aceasta doresc să ajut la îmbunătățirea vieții tuturor celor ce au talent în a scrie versuri”.

Festivalul a fost creat cu scopul de a colabora cu edituri din România pentru publicarea pro bono a autorilor premiați. Deoarece niciuna dintre cele 65 de edituri contactate nu a acceptat colaborarea, organizatorii au decis să fondeze Editura Marksteiner International cu această misiune.

Lipsa de finanțare din partea autorităților sau a UE a determinat inițiatorii să caute sprijin în mediul de afaceri. În absența unor astfel de parteneriate, s-a fondat Clubul Poeziei Contemporane, dedicat susținerii autorilor. Mai multe detalii și înscrieri se găsesc aici:

https://marksteiner.ca/editura/club-poezie

Despre festival:

Data: 16 octombrie 2027 (ziua poetului Marian Bamboi)

Locația: Bacău, HappyCinema din Hello Shopping Park – Auchan

Durata: 10:00 – 21:00

Participarea și înscrierea:

Înscrierile se realizează online, între 1 noiembrie 2026 și 1 septembrie 2027, iar în perioada 1 noiembrie – 1 decembrie există o reducere de 50% pentru cei care se înscriu anticipat:

http://viatainversuri.com/inscrieri

Competiția este deschisă atât debutanților, cât și celor consacrați, indiferent de vârstă, din România sau diaspora. Fiecare participant poate înscrie maximum 5 poezii în categoriile: Patriotică, Romantică, Dramatică, Satiră, Filosofică, Alegorică, Spirituală, Folclor, Ludică și Postumă.

Se acceptă doar creații originale, iar cei selectați de juriu pot obține premii în bani (trofeul „Viața în Versuri” – 3000 RON și „Trofeul Marian Bamboi” – 1500 RON), diplome, cupe, trofee, medalii și, la final, contracte de publicare gratuită prin editura Marksteiner International. Valoarea totală a premiilor este de 159.500 RON.

Florin Marksteiner, directorul festivalului, precizează: „Vrem să schimbăm ceva pe piața de publicare din România. Azi, dacă vrei să fii publicat, trebuie să plătești tu, autorul. Cred că această „metodă” trebuie să se schimbe, trebuie să se treacă de la tipărire la publicare în adevăratul sens al cuvântului. Editurile trebuie să descopere valoarea și să investească ele în autori. Să publice (ca în industria muzicală) și să creeze împreună profit și redevențe pentru autori.”

Trofeul „Marian Bamboi”, în valoare de 1500 RON, va fi acordat poetului care va reuși să transmită cel mai puternic mesaj patriotic, iar trofeul „VIATA IN VERSURI” va ajunge la autorul cu cel mai mare punctaj la finalul ediției.

Managerul festivalului, D-na Ramona Marksteiner, explică sistemul de jurizare: „Juriul? Juriul este publicul! Da, cei din sală dar și din online, cei care simt experiența poeziei, cei care votează cu sufletul, cei pe care nu îi interesează tehnica, ci emoția și mesajul. Exact asta vrem. Experiența este unică, iar toată lumea trebuie să înțeleagă că este o jurizare, nu o votare. Se jurizează poeziile, nu autorii. Astfel ne asigurăm că poeziile cele mai emoționante și cu cel mai puternic mesaj vor fi publicate în Antologiile Anuale “Viața în Versuri” ce însoțesc festivalul la fiecare ediție”.

Florin Marksteiner adaugă:

„Toate poeziile finaliste vor fi publicate în volumul „VIAȚA ÎN VERSURI – Antologia 2027 ce va putea fi găsit pe website-ul editurii. Toate veniturile din vânzările antologiilor sunt direcționate spre publicarea GRATUITĂ a poeților contemporani.”

Echipa organizatorică reunește persoane devotate, care își dedică timpul cauzei poeziei și sprijinului oferit creatorilor de frumos. Aceștia contribuie la transformarea festivalului într-un eveniment cu impact pe termen lung pentru cultura românească.

Poetul Răzvan Vasile Melinte, Directorul Tehnic al festivalului, a declarat: „Va fi un roller-coaster pentru că vom avea pe scenă poeți din toată țara, fiecare cu stilul și carisma sa, teme și tonuri variate ce vor stârni o pletoră de emoții și sentimente și actori ce vor aduce la viață versurile scrise pe hârtie. Toate acestea vor crea o experiență senzorială completă ce va lăsa publicului o senzație de lungă durată și dorința de a participa la festival an de an.”

Disponibilitate pentru podcasturi, emisiuni radio și TV:

Florin Marksteiner – Director Festival

Telefon: 0752 197 554

E-mail: [email protected] – în atenția dl. Marksteiner

Imagini de la ediția 2025 a festivalului, Bacău.

Festivalul Național de Poezie „Viața în Versuri”: șansă de publicare gratuită și premii totale de 159.500 RON
Festivalul Național de Poezie „Viața în Versuri”: șansă de publicare gratuită și premii totale de 159.500 RON
Festivalul Național de Poezie „Viața în Versuri”: șansă de publicare gratuită și premii totale de 159.500 RON
Festivalul Național de Poezie „Viața în Versuri”: șansă de publicare gratuită și premii totale de 159.500 RON
Festivalul Național de Poezie „Viața în Versuri”: șansă de publicare gratuită și premii totale de 159.500 RON
Festivalul Național de Poezie „Viața în Versuri”: șansă de publicare gratuită și premii totale de 159.500 RON

Vrei știrile noastre primele în Google?

Adaugă Point News ca sursă preferată: articolele noastre apar cu prioritate la „Știri principale” în căutările tale.