Oana Țoiu, ministrul de Externe, a utilizat o metaforă inedită pentru a ilustra relația dintre România și Statele Unite, în cadrul unei discuții organizate de Consiliul pentru Relații Externe, în marja Adunării Generale ONU.
În cadrul evenimentului, ministrul român a comparat această relație cu un milkshake, explicând că ingredientele nu mai pot fi separate, fiind o combinație de interdependență economică și de securitate. Aceasta a fost o analogie pentru a sublinia cât de strânsă este colaborarea bilaterală.
Citește și: DNA a efectuat percheziții în Constanța într-un caz de fraudă cu NATO
Oana Țoiu a amintit de prezența militară americană în România și de proiectele strategice comune, precum investițiile la baza Mihail Kogălniceanu, sistemul de la Deveselu și cooperarea în domeniul apărării împotriva unor potențiale amenințări.
Ministrul a subliniat că încrederea construită în timp contribuie la capacitatea SUA de a-și proiecta puterea și a afirmat că relația bilaterală trebuie să continue să se dezvolte, comparând-o cu o „căsnicie” în care dragostea încă persistă.
De asemenea, ea a legat politica externă de preocupările cotidiene ale cetățenilor americani și europeni, afirmând că evenimentele globale influențează direct costul vieții de zi cu zi. În final, a precizat că nu există o competiție între politica externă și problemele interne, ci o complementaritate între acestea.
Postarea pe Facebook a Oanei Țoiu a detaliat discuțiile din New York, menționând colaborarea cu omologul polonez și importanța pentru România de a transmis clar eforturile și viziunea sa în domeniul securității și geopoliticii.
