Potrivit News.ro, citând Reuters, anunțul privind demisia ministrului de interne a fost făcut luni de Palatul Élysée.În ciuda solicitării, președintele Emmanuel Macron a decis să nu accepte demisia și a transmis că Laurent Nuñez trebuie să rămână în funcție pentru a menține lanțul de comandă în poliție și forțele de securitate.
Protestele declanșate în ultimele zile în Franța au fost motivate de nemulțumirile față de costul ridicat al vieții, degradarea serviciilor publice și situația din sistemul educațional.Manifestanții au ieșit în stradă, iar sâmbătă protestele au degenerat în revolte, cu incendieri, jafuri și graffiti pe clădiri.În mai multe orașe, grupuri violente s-au confruntat cu forțele de ordine.
Citește și: Victoria Stoiciu explică jocurile politice din Parlament înainte de votul pentru guvernul Niculescu
Violențe și intervenții ale poliției în Franța
La Paris și Marsilia, duminică, au avut loc noi ciocniri între protestatari și poliție, care a intervenit pentru a împiedica jafurile.Procurorul din Paris a declarat că, după evenimentele de sâmbătă, au fost reținute 557 de persoane, dintre care 433 majore.Nu a fost confirmată dacă printre reținuți se află membri ai extremelor politice.
Președintele Macron a cerut ministrului de interne să pună în aplicare cât mai curând măsuri pentru a face față violențelor și jafurilor, în timp ce situația rămâne tensionată în mai multe zone ale țării.
Conform Stirileprotv.ro
Precizare: Toate persoanele menționate în acest articol beneficiază de prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 23 alin. (11) din Constituția României și de art. 4 din Codul de procedură penală, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
