Un șofer băut a provocat un accident spectaculos în cartierul Tomis Nord din Constanța, după ce a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor și a fost urmărit pe mai multe străzi din oraș.
Potrivit IPJ Constanța, incidentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei 3:30, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu.
Polițiștii rutieri au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism condus de un bărbat, însă acesta și-a continuat deplasarea cu viteză excesivă.
Echipajul de poliție a pornit în urmărirea mașinii prin cartierul Tomis Nord, iar la intersecția cu strada Daliei șoferul a pierdut controlul direcției din cauza vitezei neadaptate la configurația drumului.
Mașina a lovit două autoturisme parcate, a intrat în coliziune cu mai mulți copaci și s-a răsturnat în afara carosabilului.
Citește articolul complet pe Point News
Deschide articolul →