Șapte variante de traseu pentru autostrada București-Giurgiu sunt în analiză, conform unui comunicat al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR).
Proiectantul a transmis variantele de traseu, fiind asigurată conexiunea cu Podul Giurgiu-Ruse 2 și autostrada Ruse-Veliko Târnovo, în construcție în Bulgaria.
Citește și: Platforma X a suspendat mii de conturi suspecte înainte de alegerile din SUA
Potrivit CNIR, traseele propuse vor avea punctul de final corelat cu autostrada în lucru din Bulgaria și vor include conexiuni cu autostrăzile A1 București-Pitești, A0 și A2, precum și cu viitoare investiții precum A6 București-Alexandria.
Autostrada va asigura legături moderne între București și Giurgiu, facilitând transportul la standarde europene, sporind siguranța în trafic și reducând poluarea.
În urma unei analize multi-criteriale, cele două variante cu cel mai bun punctaj vor fi selectate pentru etapa următoare, în funcție de condițiile de teren, trafic, tehnică, economie și mediu.
Proiectul este realizat de o asociere condusă de compania Activ Proiectare Infrastructură, cu o durată de 18 luni și o valoare de 33 milioane de lei. Construcția segmentului Ruse-Veliko Târnovo, între Ruse și Biala, prognozează finalizarea până la sfârșitul anului 2028, a declarat recent ministrul bulgar al Dezvoltării Regionale.
Conform Hotnews.ro
