Elevii din România din clasele a IX-a până la a XII-a pot participa la o competiție națională de AI și business, care le permite să treacă de la idee la prototip și apoi la o soluție cu potențial de implementare. Inițiativa, denumită High School Innovation Challenge, este lansată de Universitatea Româno-Americană în colaborare cu Google România și TotalSoft, și se desfășoară între 5 octombrie și 5 decembrie 2026.
Competiția nu necesită experiență avansată în programare, fiind destinată echipelor de 2 până la 5 elevi, indiferent de profil. Participanții vor lucra la identificarea problemelor din comunitățile lor, vor analiza piața, vor dezvolta MVP-uri și vor învăța despre strategii de business, costuri și KPI. În plus, vor avea sesiuni de pitch și feedback din partea mentorilor, pentru a-și îmbunătăți proiectele.
Citește și: Platforma X a suspendat mii de conturi suspecte înainte de alegerile din SUA
De la idee la prototip și apoi la startup
Competiția se desfășoară în două etape: prima, între 5 octombrie și 1 noiembrie, vizează transformarea ideii în prototip, iar cea de-a doua, între 2 și 29 noiembrie, se concentrează pe dezvoltarea unui plan de afaceri și prezentarea finală. În acest mod, elevii învață nu doar să folosească AI ca instrument, ci și să înțeleagă și să aplice tehnologia în rezolvarea problemelor reale.
Proiectul are ca scop consolidarea legăturii dintre educație, tehnologie și mediul de business, pregătind tinerii pentru viitorul muncii și inovării. În contextul în care inteligența artificială schimbă rapid modul de învățare și lucru, inițiativa urmărește să dezvolte competențe esențiale pentru tineri încă din perioada liceului.
Conform Libertatea.ro
