Sursă: Mediafax.ro
NASA va trimite un avion de cercetare la 15.000 de metri altitudine pentru a studia Soarele în timpul eclipsei totale din 12 august 2026. Specialiștii estimează că observația eclipsei totale poate fi prelungită de la 2 minute și 18 secunde la aproape 3 minute.
Citește și: Platforma X a suspendat mii de conturi suspecte înainte de alegerile din SUA
Doi piloți ai NASA vor decola pe 12 august de pe aeroportul Keflavik din Islanda, într-o misiune științifică desfășurată în timpul eclipsei totale de Soare. Misiunea poate fi descrisă ca o urmărire a eclipsei, dar, în realitate, eclipsa va fi cea care îi va urmări pe ei.
Cum va funcționa misiunea NASA?
Avionul va zbura la o altitudine de 15.000 de metri, iar umbra Lunii va avansa rapid din spate, cu o viteză de peste 3.200 km/h. Piloții vor încerca să poziționeze avionul astfel încât acesta să rămână cât mai mult timp în zona acoperită de umbra Lunii.
- Faza de totalitate va dura aproximativ 2 minute și 18 secunde pentru cei de la sol.
- Avionul va zbura cu peste 700 km/h de-a lungul traiectoriei eclipsei.
- Vor fi amplasate patru camere pe aeronava WB-57 pentru a capturat zeci de imagini pe secundă ale Soarelui acoperit.
Importanța observațiilor eclipsei
Aceste imagini vor surprinde proeminențe și nanoerupții, fenomene care pot fi observate doar atunci când strălucirea discului solar este blocată de Lună. „Eclipsele solare ne oferă ocazia de a desfășura cercetări științifice pe care nu le-am putea realiza în niciun alt moment”, a declarat Amir Caspi, cercetătorul principal al misiunii.
Eclipsa de Soare din 12 august va putea fi văzută ca o eclipsă parțială din anumite zone din România, oferind o oportunitate rară pentru cercetări științifice.
